Proteza lu’ domn’ profersor…

Ce se intimpla cand ai un profesor care mai are o basina si se duce pulii de zestre? Pai va povestesc eu. Eram in anul I de facultate. Si aveam examen in sesiunea de iarna, cu un domn profesor de aceeasi varsta cu statuia din fata facultatii. Pe linga faptul ca avea niste ochelari cu lentilele cat parbrizele de la trolebuz, toti studentii aveam impresia ca era si putin “fudul”(adica surd) de urechi.  Pe linga toate astea, avea si o buna parere despre el,  atat de buna incat isi putea imagina ca e in stare sa dea un examen cu 120 de insi intr-un amfiteatru fara sa-l copie nimeni. Deci nu avea asistenti la examen. Buuuuuuun !  Intram in sala de examen, ne asezam in banci, ne potrivim copiutele si il asteptam pe domnul presor de longevitate. Linga mine statea colegul de camera. Si apare profu’, cu un mers de balerin ghipsat, si dupa aproximativ 10 minute cat a facut de la usa pana la catedra , incepe sa dicteze subiectele. Deranj! Nu stiam nimic, si nici copiute nu aveam pe modelul subiectelor. Aveam insa si cartea la mine, deci ma simteam bazat. Se aseaza la catedra  stafia, scoate un ziar, si incepe sa il rasfoiasca. In gandul meu, “la cum dicleste tataie, e clar ca abia bate pana la pantofi”. Ii spun colegului:

–          Bai Tuspic, eu scot cartea si tu stai geana pe moartea cu coasa. Dupa ce scriu eu schimbam!

–          Bine Dinte!

Scot cartea si incep sa scriu. Mai ridicam capul din cand in cand, sa vad monstrul daca misca, dar ma bizuiam pe colegu. Termin eu de scris, si schimbam rolurile! Si incep sa supraveghez viitorul fost. La un moment dat, vad ca isi lasa capul intre maini. Credeam ca face pe prostul si intinde capcane. De unde frate, pe mosulica il lua somnicu’.  Mai stau putin si incep sa il aud cum sforaie. Rumoare. Toata sala era ca la dentist. Liniste sa se odihneasca bebe. Ne uitam toti cruciti la domn’ profesor!

–          Auzi Tuspic, bolovanul asta doarme!

–          Duuuu-teeee dreaq, am trait s-o vad si pe asta.

–          Hai sa-l speriem!

–          Lasa-l naibii, ca poate intepeneste!

–          Nu pot rata momentul!

Si cu o minte diabolica, incep sa caut pe sub banci, o punga. Gasesc una pe care scria cat Casa Poporului, Carrefour. Incep sa o umflu. Ii fac nod, ma uit in jur, toti colegii aveau deja ochii rosii de ras, la catedra satana visa frumos. Si bubui punga. In momnetul in care a bubuit, eram cu ochii catre catedra, si vad ca tresare adolescentul de pe scaunul acesteia, de am crezut ca s-a infipt in neoanele de pe tavan, si ca ia tazjnit  ceva din gura. Pai sa va traiasca voua , ca am lesinat de ras, cand pe bancile de pe primul rand era etalata o mandrie de proteza dentara completa. Am crezut ca fac toate stopurile din lume posibile de ras. A incercat sa lege ceva cuvinte, dar nu avea modelul in gura, asa ca s-a lasat pagubas, si-a strans gurita de pe banca si cu viteza luminii stinse a iesit din sala.

Examenul l-am mai luat dupa ce a trecut in lumea celor de neinlocuit! Asta e, a meritat momentul!